Locatia curenta: Prima pagina Pagina părinţilor 10 paşi pentru îmbunătăţirea relaţiei părinte- copil

10 paşi pentru îmbunătăţirea relaţiei părinte- copil

by Mihaela Miklos Ultima modificare 2012-11-26 19:14
  • Minim 5 minute pe zi vorbiţi-i despre şcoală, despre cum se simte, despre nevoile lui, despre ce-i place sau ce nu-i place;
  • Încercaţi să-i explicaţi că trebuie să aibă aşteptări ridicate în legătură cu şcoala, că aceasta ar trebui să fie o prioritate pentru el;
  • Arătaţi-i copilului că ceea ce face la şcoală vă interesează. Momentul începerii acestui dialog şi tonul vocii sunt foarte importante;
  • Asiguraţi-i copilului condiţii minime pentru învăţat. Amenajaţi-i un spaţiu personal şi implicaţi-l în aranjarea lui;
  • Nu rezolvaţi dumneavoastră temele copilului, trebuie doar să fiţi acolo pentru a-i răspunde la întrebări, pentru a-i oferi exemple;
  • Nu vă exprimaţi nemulţumirile pe care le aveţi la adresa învăţătorului /profesorilor în prezenţa copilului. Este mai eficient să abordaţi cu tact profesorul respectiv;
  • Încurajaţi-vă copilul să participe la activităţi şcolare sau extraşcolare inedite: concursuri, spectacole, cercuri, şi să colaboreze cu ceilalţi copii, adulţi, la şcoală, acasă sau în comunitate;
  • Stabiliţi reguli de comportament în casă, explicaţi-le, negociaţi-le cu ei şi asiguraţi-vă că ei le-au înţeles. Limitaţi-i accesul la televizor sau la computer şi discutaţi cu el despre ceea ce a văzut şi a înţeles;
  • Încurajaţi orice efort pe care-l face, lăudaţi-l. Nu-l faceţi să se simtă vinovat. Ajutaţi-l să găsească singur soluţii la problemele pe care le are. Arătaţi-vă interesul pentru tot ce se întâmplă cu el, aveţi încredere în el;
  • Ţineţi legătura cu învăţătorul/profesorii copilului. Dacă aveţi ceva de întrebat, solicitaţi o întâlnire cu aceştia la care să vorbiţi deschis. Atitudinea dumneavoastră faţă de şcoală va fi imitată de copil.

Autentificare


Ai uitat parola?
« Februarie 2024 »
Februarie
DuLuMaMiJoViSa
123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829